Procedura de returnare a mărfii și mijloacelor bănești
Reguli de retur a mărfii și banilor
Anularea Comenzii
În cazul în care doriţi să anulaţi o comandă care înca nu a fost livrată, vă rugăm să apelați 069 095 054. În acest caz, Cumpărătorul se obligă să compenseze Vânzătorului cheltuielile suportate de acesta pentru pregătirea mărfii pentru livrare, ambalare, etc.
Reguli privind returnarea mărfii
Conform Anexei la Hotărîrea Guvernului R. Moldova nr. 329 din 23 mai 1995 privind regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeua de comerţ cu amănuntul:
Punctul 23. Consumatorul e în drept să preschimbe marfa nealimentară de calitate adecvată cu una similară în întreprinderea de comerţ unde a fost procurată, dacă marfa nu i s-a potrivit după formă, gabarite, model, culoare, mărime, sau nu poate fi folosită după destinaţie din alte motive, cu excepţia mărfurilor nealimentare de calitate adecvată, conform anexei.
Consumatorul are dreptul să preschimbe marfa de calitate adecvată în decurs de 14 zile, exceptînd ziua procurării.
Preschimbarea mărfii de calitate adecvată se efectuează dacă ea nu a fost folosită, şi-a păstrat aspectul exterior, proprietăţile de consum, sigiliile, etichetele fabricii, precum şi bonul de marfă sau de casă, eliberat consumatorului împreună cu marfa vîndută.
În cazul în care la momentul adresării întreprinderea de comerţ nu dispune de marfa similară, consumatorul e în drept să ceară returnarea sumei plătite pentru marfă, iar vînzătorul este obligat să primească marfa şi să restituie suma plătită.
Consumatorul îi înaintează vînzătorului pretenţiile sale expuse printr-o cerere scrisă. (Vă rugăm să o depuneți la cel mai apropiat sediu al companiei noastre.)
Punctul 6. Pretenţiile consumatorului se examinează numai dacă el prezintă bonul casă.
Punctul 7. Vînzătorul, este obligat să primească marfa de la consumator şi să-i satisfacă cerinţele, dacă nu va aduce dovezi că defecţiunile mărfii au apărut ca urmare a încălcării de către cumpărători a regulilor de utilizare sau păstrare. Consumatorul e în drept să participe la verificarea calităţii mărfii (efectuarea expertizei) personal sau prin reprezentantul său.
Punctul 8. Vînzătorul, producătorul (întreprinderea ce îndeplineşte funcţiile lor), în cazul în care consumatorul prezintă dovezi ce denotă defecţiuni funcţionale ale mărfii procurate, sînt obligaţi să preschimbe imediat marfa în cauză, dacă nu au argumente că de aceste defecte e vinovat consumatorul, în cazul necesităţii efectuării controlului calităţii, în termen de 14 zile de la înaintarea pretenţiilor, marfa se va supune unei expertize şi dacă se confirmă calitatea ei neadecvată şi lipsa vinei cumpărătorului – să asigure îndeplinirea uneia dintre prevederile:
- a) înlăturarea gratuită a defecţiunilor mărfii sau recuperarea cheltuielilor suportate la reparaţia acestora;
- b) reducerea respectivă a preţului de cumpărare a mărfii;
- c) preschimbarea gratuită a mărfii cu o marfă similară de calitate adecvată;
- f) preschimbarea cu o marfă similară de alt model, recalculîndu-se, respectiv, preţul de cumpărare.
În cazul în care durata procesului de stabilire a calităţii mărfii depăşeşte acest termen, înlocuirea ei se face conform înţelegerii dintre părţi.
Regulile de returnare sau preschimbare a mărfii achiziționate de persoane juridice sunt prevăzute de contractele încheiate cu acestea.
Reguli privind returnarea mijloacelor bănești (contravaloarea mărfii)
Mijloacele bănești pot fi returnate Cumpărătorului în modul în care a fost efectuată achitarea pentru Comandă.
Returnarea Cumpărătorului a mijloacelor bănesti se efectueaza integral, în cazul în care dekora.md nu este în măsură, din motive tehnice, să realizeze comanda, sau parțial, în cazul în care comanda nu poate fi realizată parțial.
În cazul în care comanda nu a fost livrată din vina Cumpărătorului (Cumpărătorul a refuzat comanda, nu a răspuns la apelul curierului, nu se afla la locul livrării, adresa indicată s-a dovedit a fi incorectă, incompletă sau inexistentă), plata pentru livrare nu va fi returnată. Totodată, Cumpărătorul are următoarele opțiuni: fie ridică marfa de la magazinul fizic Dekora.md, fie achită livrarea repetată.
Mijloacele bănești achitate pentru produsele comandate și refuzate urmează a fi returnate în cazurile prevăzute de legislație, în baza cererii argumentate, depuse de Cumpărător la una din filialele dekora.md.
Cererea urmează să conțină următoarele: motivul refuzului, numărul Comenzii, data plății, datele de identificare, rechizitele bancare și datele de contact, precum și actele ce dovedesc achitarea Comenzii.
Returnarea mijloacelor bănești se efectuează de către „Peisaj-Art” S.R.L în termen de 1-7 zile lucrătoare din momentul confirmării cererii primite de la Cumpărător. „Peisaj-Art” S.R.L nu poartă răspundere pentru reținerile băncii la returnarea mijloacelor bănești.
În cazul returnării mijloacelor bănești, toate comisioanele bancare vor fi acoperite din contul inițiatorului returului.